Un bebeluș îți aduce multă fericire și împlinire, marcând în același timp o nouă etapă a vieții tale. Însă, odată cu un nou născut vin și multe nopți pierdute și foarte multe responsabilități. Nu mai ești responsabilă doar de propria ta persoană, ci și de bună starea și sănătatea bebelușului. Unul dintre cele mai provocatoare perioade din viața unei proaspete mămici este reprezentat de colicile nou-născutului.

Cand apar colicii la bebelusiCe sunt colicile?

Colicile descriu dureri sau crampe abdominale cu care se confruntă majoritatea bebelușilor în primele luni de viață. În această perioadă, nou-născutul este agitat și plânge haotic timp de minim 2 ore, fără a putea fi liniștit prea ușor. De cele mai multe ori, aceste reprize de agitație și plâns necontrolat se repetă de cel puțin 3 zile pe săptămână. Această perioadă este descrisă de către părinți ca fiind una extrem de dificilă, caracterizată de un sentiment de neputință și în același timp de frustrare pentru că nu îți poți liniști propriul copil. Însă, medicii te încurajează să nu te mai învinovățești pentru că acești colicile sunt considerați normali pentru bebeluși.

Cum îți dai seama că bebelușul tău are colici?

Nimeni nu știe cu exactitate când apar colicile la bebeluși și dacă vor apărea. Însă, medicii susțin că în unele cazuri, colicile apar în jurul vârstei de 2-3 săptămâni și dispar cam la vârsta de 3 luni. Însă, cum îți poți da seama dacă bebelușul tău plânge doar de foame sau că trebuie schimbat sau pentru că suferă de colici?

În primul rând, îți poți da seama că nou-născutul tău plânge din cauza colicilor după perioada în care va începe să plângă. Dacă începe să se agite în a doua parte a zilei, spre seara, imediat după ce a mâncat și nu încetează cu plânsul după aproximativ 2 ore, atunci înarmează-te cu multă răbdare și pregătește-te pentru o noapte albe deoarece este clar că micuțul tău suferă de colici. Mai mult decât atât, vei vedea că abdomenul nou-născutului pare umflat, are gaze mai mult decât de obicei, iar plânsul este însoțit de frecarea piciorușelor și de încovoierea corpului.

Cât durează colicile?

Multe mămici se întreabă mereu când apar colicile și cât durează pentru a se pregăti atât fizic, cât și psihic pentru această perioadă grea. Partea dificilă este că nimeni nu știe când apar prima dată colicile la bebelușii. Pot să apară la 2 săptămâni după naștere sau la 3 săptămâni sau dacă ești o norocoasă, poate bebelușul tău nici nu se va confrunta cu această afecțiune (studiile arată că aproximativ 20-25% din bebeluși suferă de colici).

În ceea ce privește durata acestei perioade, din nou, nu se știe cu exactitate când se va termina. Unele mămici s-au confruntat cu ea timp de 3 luni, altele, mai puțin norocoase, timp de 5-6 luni. Important este să nu îți pierzi răbdarea și să nu te demoralizezi crezând că tu faci ceva greșit și din această cauză copilul tău suferă. Nu trebuie să îți faci nici probleme că acest plâns excesiv îi va dăuna bebelușului tău. Este doar o reacție normală a organismului, care va trece în cele din urmă. De cele mai multe ori, mămicile sunt mult mai afectate decât nou-născuții deoarece nu găsesc nicio soluție pentru a ameliora această durere.

Care sunt cauzele colicilor?

Specialiștii susțin că bebelușii se nasc cu 3 luni înainte de a fi pregătiți cu adevărat, din toate punctele de vedere. De aceea, ei pot fi ori suprasolicitați, ori subsolicitați în această lume exterioară nouă. Cauzele colicilor nu sunt cunoscute cu exactitate, iar cercetătorii lucrează din ce în ce mai mult pentru a le descoperi și pentru a găsi o soluție care să dea roade în totalitate. Există însă câteva bănuieli pe seama cărora se discută, cauze probabile care pot sta la baza apariției colicilor. Iată care sunt aceste cauze probabile care declanșează apariția colicilor la bebeluși:

  1. Sistemul digestiv nedezvoltat

Una dintre cele mai vehiculate teorii se leagă de sistemul digestiv care pare a fi insuficient de dezvoltat. Mai exact, medicii susțin că la vârsta de 2-3 săptămâni, sistemul digestiv al nou-născutului este încă incapabil de a procesa proteinele din lapte, motiv pentru care se declanșează această reacție a organismului numită și colici. Se spune că tractul digestiv al bebelușului nu conține suficiente enzime sau suc gastric care să ajute la digerarea mai bună a laptelui. De aceea, proteinele din lapte sunt mai greu de descompus și de digerat, motiv pentru care bebelușul poate începe să fie balonat și să aibă gaze. Nu trebuie acum să te învinovățești dacă alăptezi. Acest lucru este valabil atât pentru laptele matern, cât și pentru laptele praf. Gândește-te că laptele tău nu îți poate afecta bebelușul în niciun fel. Mai mult decât atât, laptele matern îi oferă bebelușului vitaminele necesare, dar și o parte din imunitatea ta. Cu alte cuvinte, laptele tău îți protejează nou-născutul.

2. Plânsul excesiv

O altă teorie susținută de specialiști se referă la crizele de plâns care pot să apară din diverse motive la bebeluși. Acest plâns excesiv poate contribui la apariția sau la înrăutățirea colicilor. Atunci când bebelușul tău este agitat și nu vrea să se oprească din plâns, el este tentat să înghită mai mult aer, printre țipete și urlete, fapt ce duce din nou la apariția disconfortului provocat de gaze.

3. Sistem nervos hipersensibil

După cum spuneam, bebelușii ar mai avea nevoie de încă 3 luni de viață uterină pentru a se dezvolta complet din toate punctele de vedere. De aceea, ei sunt de multe ori suprasolicitați, fiind copleșiți de lucrurile noi precum sunete, imagini sau senzații noi. Toți acești stimuli acționează, tensionând bebelușului, iar forma acestuia de răspuns este plânsul excesiv, care am văzut că poate determina apariția sau înrăutățirea colicilor. Sistemul nervos hipersensibil se regăsește mai ales printre bebelușii născuți prematur.

Dieta mamei influențează apariția colicilor?

Unii doctori sunt de părere că dieta mamei în perioada alăptării joacă un rol destul de important în apariția colicilor. Mai exact, se spune că atunci când apar colicile la bebeluși, mama a mâncat alimente care produc gaze. Acest lucru nu este însă 100% adevărat. După cum am mai spus, nu trebuie să te simți vinovată de durerile nou-născutului tău. Poți însă să fii atentă să vezi ce alimente nu îi priește, și să le eviți pe viitor. Din categoria alimentelor care produc gaze, fac parte:

  • Legumele: varza, conopida, fasolea, ceapa, tărâțele
  • Fructele: mere, prune
  • Băuturi carbogazoase: sucuri, bere
  • Mâncare prea picantă
  • Produse care conțin un grad mare de cofeină: ciocolata, cafeaua sau ceaiul
  • Produse pe bază de lapte

Dacă observi că bebelușul tău începe să plângă imediat după ce l-ai alăptat și știi că ai mâncat vreun aliment din categoriile de mai sus, e mai bine să elimini acel aliment din dieta ta, cel puțin pe perioada alăptării.

Remedii împotriva colicilor

Atunci când apar pentru prima data colicile la bebelușul tău, de obicei de panichezi și nu știi cum să reacționezi. Ai vrea să faci ceva să îi alini suferința dar nu știi exact cum să procedezi. Nu există un medicament minune care să elimine din start colicile, dar există anumite remedii pe care le poți încerca pentru a ameliora durerile și pentru a liniști măcar puțin bebelușul. Iată care sunt aceste remedii:

Calmează-te pe tine. Nu ajuți cu nimic bebelușul dacă te agiți și plângi pentru că nu știi ce să îi mai faci. Nu mai este un secret faptul că stările mamei pot fi transmise foarte ușor nou-născutului. Așa că, încearcă să te calmezi și să te gândești că această perioadă va trece în curând. Cu cât ești mai calmă, cu atât îți poți ajuta mai mult bebelușul. Dacă te simți obosită, cere-i partenerului tău sau unei cunoștințe să stea măcar o oră cu bebelușul, timp în care tu să îți tragi un pic sufletul și să te odihnești. Vei vedea că și numai după o oră de odihnă vei avea mult mai multă energie pentru a te ocupa de bebeluș.

Pune muzică. Nu degeaba au fost inventate cântecele de leagăn. Acestea au scopul de a liniști bebelușii și de a-i adormi mai repede. Apelează ori la cântecele de leagăn, ori la o muzică liniștitoare. Vei observa că stările de agitație vor dispărea încet, încet. Mai mult decât atât, se pare că mai nou, sunetele albe au un efect surprinzător asupra bebelușilor. Din categoria sunetelor albe face parte sunetul făcut de mașina de spălat, de aspirator sau de uscătorul de păr. Dacă nu merge cu muzica liniștitoare, nu ar strica să pornești puțin aspiratorul, mai ales dacă ai în plan să faci curat.

Fă-i masaj. Masajul pentru bebeluși este indicat mai ales după băiță. Însă, poți apela la masaj și atunci când apar colicile la bebelușul tău. Folosind mișcări ample și lente, vei observa că bebelușul va începe să se calmeze, iar crizele de plâns se vor rări.

Leagănă-l. Primul instinct atunci când plânge bebelușul este să îl iei în brațe și să începi să îl legeni. Specialiștii susțin că acest legănat le aduce aminte bebelușilor de viața intra-uterină și îi liniștește. Sunt recomandate și plimbările sau orice alt tip de mișcări care ar putea să îi ofere o activitate bebelușului tău.

Alăptează-l corect. Dacă ești proaspătă mămică este normal să nu știi toate lucrurile legate de bebelușului tău și să ceri în stânga și în dreapta anumite informații. Cele mai bune informații însă le obții chiar de la pediatru. El îți va spune că atunci când hrănești bebelușul cu biberonul, este important să te asiguri că nu închide aer care să favorizeze formarea gazelor. De asemenea, trebuie să hrănești bebelușul dintr-o poziție verticală și să înclini sticla suficient de mult astfel încât laptele să umple tetina biberonului. După ce bebelușul a mâncat, este important ca el să râgâie, pentru a evita acumularea de gaze. Poți să îl bați ușor pe umăr sau să îl freci pe spate pentru a-i fi mai ușor să eructeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *